Alb sau negru?

Ce înseamnă să trăieşti între alb şi negru?

Nu trăi în culori aprinse că e ţigănesc! Nu trăi în roz că e lezbi! Nu trăi în alb că e şters..!
Demult, în copilărie obişnuiam să închid ochii. Îi închideam şi îi încordam totodată, era un soi de exerciţiu. Îmi concentram vederea undeva în întunericul cerebelului meu şi aşteptam . Începea deodată să mi se rotească în orbite o gamă întreagă de culori, un fel de buline colorate, mărunte, multe, care îmi invadau orizontul pentru câteva momente. Îmi plăcea să practic acest exerciţiu. Credeam atunci că e ceva paranormal, că numai eu pot aşa ceva şi nimeni altcineva nu mai are puterea de a se juca cu curcubeul.
Cu timpul a dispărut undeva îndemînarea mea de a juca culorile printre degete. Nu mai puteam chema bulinuţele mele curcubelate. S-au luat de mînuţă şi s-au pierdut în zare. Am şi uitat de momentele alea.
Simţeam şi ştiam că vreau să trăiesc în culori, dar din toată gama de culori mie mi-a revenit griul: haine gri, pîine gri, acoperiş din ardezie gri, doar filme viu colorate mai vizionam uneori, dar până şi de la acestea mă usturau ochii. Dintre ziuă şi noapte eu preferam seara, când se împleteau culorile amurgului…
Şi am vrut să plouă cu roz, să plouă cu mov, cu roşu îndrăzneţ!
Şi a plouat!!!
Picături mari şi repezi de ploaie mi-au bucurat ochii şi sufletul. O delectare aparte, una deosebită, una pe care nu o poţi trăi de două ori… Şi a venit aşa de repede că abia de m-am putut dezmetici că mi se împlineşte un vis, acela de a sta de vorbă cu curcubeul…şi a plecat aşa de repede că abia m-am putut dezmetici că am trăit o clipă unică.

Explore posts in the same categories: stări