Aveam să-ţi spun…

Îţi scriu din închisoarea cu zăbrele
În care m-am născut şi mor încet,
Din închisoarea visurilor mele
Cîntate de amurguri în duet.
Nimic nu am a-ţi spune nou sub soare
Şi am atîtea să-ţi împărtăşesc…
Poeme-ntregi pe strune de vioare
Să ţi le murmur vreau, să le şoptesc…

Mi-a fost dat să văd cum mor cocorii,
Ei se plîng, luîndu-şi bun rămas
Şi-o iau de la-nceput  cînd crapă zorii
Avîntîndu-se în zborul lui Pegas.
Azi doi cocori sunem şi noi cu tine,
Captivi în cochilia de eter,
Împinşi spre diferite zări senine,
Dar păstrînd pe aripă mister.

Nu te sfii, ridică-mă pe pleoape
Şi priveşte orizontul fără mine,
Prinde-n mînă stelele mioape
De pe cortina dimineţii care vine.
Iubirea noastră poarte-o pe aripi cocoare,
Să curgă-n rouă tot ce-a fost frumos,
Iar dorul nostru să-l pască-n cîmp mioare,
Căntîndu-ne-amintirea-n vers duios!
6 iunie 2011

Explore posts in the same categories: bîrfoteca