Aveam să-ţi spun…

Publicate iunie 7, 2011 de kiparus
Categorii: bîrfoteca

Îţi scriu din închisoarea cu zăbrele
În care m-am născut şi mor încet,
Din închisoarea visurilor mele
Cîntate de amurguri în duet.
Nimic nu am a-ţi spune nou sub soare
Şi am atîtea să-ţi împărtăşesc…
Poeme-ntregi pe strune de vioare
Să ţi le murmur vreau, să le şoptesc…

Mi-a fost dat să văd cum mor cocorii,
Ei se plîng, luîndu-şi bun rămas
Şi-o iau de la-nceput  cînd crapă zorii
Avîntîndu-se în zborul lui Pegas.
Azi doi cocori sunem şi noi cu tine,
Captivi în cochilia de eter,
Împinşi spre diferite zări senine,
Dar păstrînd pe aripă mister.

Nu te sfii, ridică-mă pe pleoape
Şi priveşte orizontul fără mine,
Prinde-n mînă stelele mioape
De pe cortina dimineţii care vine.
Iubirea noastră poarte-o pe aripi cocoare,
Să curgă-n rouă tot ce-a fost frumos,
Iar dorul nostru să-l pască-n cîmp mioare,
Căntîndu-ne-amintirea-n vers duios!
6 iunie 2011

Aripi de vis

Publicate februarie 15, 2011 de kiparus
Categorii: lumeşti

Tags: , , , , ,

Cind aduce barza fete
In catun de oameni buni,
Mama le-mpleteste-n plete
Visele din buni-strabuni.
Vise despre chipesi crai,
Despre copilasi zglobii,
Despre pamintescul rai,
Rasarituri purpurii…

Asa m-am nascut si eu
Si-am crescut cu plete-n vint,
Fluturind un curcubeu
Dintre ceruri si pamint.
Curcubeu de vise mari
Curcubeu de vii sperante-
Cum vor trece ani amari
Leganati de dulci romante.

Si te-am tot vazut in vis,
Calauza – umbra ta
Ma purta prin Paradis
Si-mi spala cu roua fata.

Eu crescut-am, visul meu
A crescut si el cu mine
Pina sus, la Dumnezeu,
Pina-n zarile senine
Mi-am scos florile din pleata,
Parul l-am taiat demult,
Insa visul meu de fata
A ajuns si el adult.

Cit de mult sa stam am vrut,
Pe-o bancuta amindoi
Si sa ne soptim tacut
Versuri vechi si versuri noi.
Tu sa-mi povestesti de viata,
Eu cuvintul sa-ti ascult,
Amindoi pasind prin ceata
Ca doi copilasi descult.

Sa-mi spui parul meu ca-ti place,
Si ca dragi ti-s ochii mei,
Ca gurita-mi nu-ti da pace,
Sa ma stringi la pieptu-ti vrei…

Eu, cu visul meu de zina,
Am pasit prin ani si timpuri,
El, tinindu-ma de mina,
Eu, rugindu-ma la vinturi.
Ne-am gasit la hat de virste:
Eu-nebuna, tu-nating,
Constiinta nu ne mustre
Pentru visul dat in pirg!

Ai fost visul meu de-o viata,
Ai fost cerul ce m-a plins,
Esti fiorul ce ma-nalta,
Imi esti dorul necuprins..

Femeile plîng

Publicate ianuarie 9, 2011 de kiparus
Categorii: stări

Eu n-am vrut să fiu femeie, eu nici bărbat n-am vrut să fiu…

Dacă în nesfîrşitele şi chinuitoarele ore de travaliu cînd maică-mea măsura cu dinţii spetezele paturilor maternităţii, dacă în acele momente m-ar fi întrebat cineva cine sau ce mi-aş dori să fiu, dacă mi-ar fi dat cineva dreptul să aleg…azi aş fi gînd poate, poate aş fi respiraţie, aş fi mal de rîu poate, sau poate piatră de rîpă. Dar nu m-a întrebat nimeni…şi Creatorul m-a făcut femeie…proastă alegere.

În copilărie încercam din răsputeri să conving pe oricare se aventura să se pună cu ascuţimea mea de limbă că femeile şi bărbaţii sunt egali, în drepturi, în capacităţile de a conduce, în toate. Azi m-am convins că în grijă şi în lacrimi nu suntem egali. E o lume întreagă lacrima unei femei, tot ce are femeia cînd stă în genunchi şi veghează somnul pruncului său, e puterea femeii, e refugiul ei.

Femei şi bărbaţi…nu suntem egali! Nu suntem egali dar ne completăm. Femeile au nevoie de bărbaţi, de protecţia lor, de tandreţea lor.

Uneori, uneori simţi nevoia să strigi pînă la epuizare, simţi nevoia să te faci auzită, să dai din tine tot ce te frige pe dinăuntru şă să respiri uşurată… şi nu poţi…Plîngi atunci, plîngi! Lacrimile sunt rupturi din durerea ta, din fericirea ta, din singurătatea şi neputinţa ta, lasă-le să domine pntru o clipă, lasăle să-ţi reamintească ca eşti femeie…

Ultima zi de pace

Publicate noiembrie 10, 2010 de kiparus
Categorii: bîrfoteca

Tags: , , ,

Profetul Nostradamus şi bulgăroaica Baba Vanga au prezis că la 11 noiembrie 2010 se va declanşa cel de-al treilea război mondial.  Şi noi nu apucăm alegerile…

Alb sau negru?

Publicate iulie 20, 2010 de kiparus
Categorii: stări

Ce înseamnă să trăieşti între alb şi negru?
baloane_colorate_2-1024x768

Nu trăi în culori aprinse că e ţigănesc! Nu trăi în roz că e lezbi! Nu trăi în alb că e şters..!
Demult, în copilărie obişnuiam să închid ochii. Îi închideam şi îi încordam totodată, era un soi de exerciţiu. Îmi concentram vederea undeva în întunericul cerebelului meu şi aşteptam . Începea deodată să mi se rotească în orbite o gamă întreagă de culori, un fel de buline colorate, mărunte, multe, care îmi invadau orizontul pentru câteva momente. Îmi plăcea să practic acest exerciţiu. Credeam atunci că e ceva paranormal, că numai eu pot aşa ceva şi nimeni altcineva nu mai are puterea de a se juca cu curcubeul.
Cu timpul a dispărut undeva îndemînarea mea de a juca culorile printre degete. Nu mai puteam chema bulinuţele mele curcubelate. S-au luat de mînuţă şi s-au pierdut în zare. Am şi uitat de momentele alea.
Simţeam şi ştiam că vreau să trăiesc în culori, dar din toată gama de culori mie mi-a revenit griul: haine gri, pîine gri, acoperiş din ardezie gri, doar filme viu colorate mai vizionam uneori, dar până şi de la acestea mă usturau ochii. Dintre ziuă şi noapte eu preferam seara, când se împleteau culorile amurgului…
Şi am vrut să plouă cu roz, să plouă cu mov, cu roşu îndrăzneţ!
Şi a plouat!!!
Picături mari şi repezi de ploaie mi-au bucurat ochii şi sufletul. O delectare aparte, una deosebită, una pe care nu o poţi trăi de două ori… Şi a venit aşa de repede că abia de m-am putut dezmetici că mi se împlineşte un vis, acela de a sta de vorbă cu curcubeul…şi a plecat aşa de repede că abia m-am putut dezmetici că am trăit o clipă unică.

Păduchios, păduchios, păduchios

Publicate mai 31, 2010 de kiparus
Categorii: bîrfoteca

femeia-moderna-la-volan
E un banc vechi, da s-a împămîntenit într-atît încît a luat forma unei zicale. Era despre femeia care îl tot cicălea pe bărbat numindu-l păduchios şi despre cum trecuse de la a sonoriza acest cuvint la a-l mima, în situaţia cînd nu mai era în măsură să piţigăiască.

Cam aşa sîntem noi toate “reprezentantele sexului frumos”, mai puţin exemplarele exclusive care merg, împotriva firii femeieşi, adică cu mintea înainte. Deşi şi alea, au clipe cînd li se ridică lava de cuvinte ca un nod în gît, încît ele, sărmanele înghit cogîlţuri pentru a-l înnabuşi.

De cînd mă ţin minte am judecat femeile, deşi tot un atare specimen sînt şi eu. Întotdeauna am recunoscut că femeile, oricît ar fi ele de calculate, au pornirea de a “limbuta” mai mult decît pot bărbaţii să ducă. Uneori am impresia că unele depun eforturi  colosale pentru a nimeri în topul celor mai cu limba despicată.

Eu…eu nu fac cu nimic abatere de la această normă. Ei, nu mai sînt eu chiar curea fără piedică, dar aşa, încît să fiu sigură că mă fac înţeleasă.

Totuşi, întotdeauna lasam loc şi pentru o părere de rău. Îmi tot reproşam mereu că sînt prea directă,  că prea spun lucrurilor pe nume etc, pînă cînd…pînă cînd mi-am pierdut vocea acu vreo 4 zile.

Eeeee… să vezi tu chin!!! Tatăl şi Fiul, şi Duhul Sfînt nici că puteau găsi o pedeapsă mai mare pentru umila lor slugă. M-am trezit într-o dimineaţă cu un piţigăiat şi un piuit în loc de vocea mea gravă de obicei. Chinul a fost de două ori mai mare cu cît şi nervii mei au avut de suferit sărmanii cînd mă tot ofticam să scot vreo ruptură de ocară la adresa băieţilor mei (aceştia fiind soţul şi fiul), iar aceştia se tăvăleau de rîs.Ei să  nu ma fac eu roşie la faţă şi neagră în cerul gurii de oftică?!

Acum am simţit cum îţi ies cuvintele prin tempane, prin pupile, prin frontanelă (special deschisă pentru speciala ocazie), numai prin coardele vocale, nu!

Începe să îmi revină vocea, dar episodic. Ştiţi cum e? E ca în post, cînd e dezlegare la peşte. Aşa mai jinduiesc după căşlegi, cînd va fi şi dezlegare la …limbă…

Oricum, o să iau lecţii pentru cei cu deficienţe de vorbire, nu de alta, dar cum aş mima eu sensul cuvintului “păduchios, păduchios, păduchios”?!

Această perlă nu se scoate la licitaţie!

Publicate mai 12, 2010 de kiparus
Categorii: lumeşti

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 afis articol blog kiparus perla

Există atîtea stereotipuri, şabloane şi prejudecăţi în viaţa unui om, nu le poţi pune pe cîntar. De la o anumită  vîrstă omul nu mai poate fi “modelat”, el trăind după propriile principii, fie ele şi greşite.

Principiile şi şabloanele însă obosesc de la o vreme. Te trezeşti într-o dimineaţa cu o sete de nou orizont, de zare necuprinsă, de zbor înalt, de noncontrol. Şi setea asta e mai mare sau mai mică în dependenţă de rugul la care se perpeleşte calm sufleţelul nostru păcătos. Unul arunca un vreasc, altul un buştean cît toate zilele, al treilea stropeşre cu benzină… Ardem în flăcări, sau fierbem în suc propriu…depinde de cei care alimentează focul. Eu mă temeam de schimbări, de necunoscut, de nesiguranţă. Deşi foarte sociabilă, iubeam stabilitatea, prieteni stabili, serviciu stabil (chiar daca nu pe placul meu), aceleaşi principii, aceleaşi idei, pînă a început să-mi miroase a mucegai. Şi aici au început să se producă schimbările. Unele mai mari, altele mai mici, dar cu siguranţă toate de bun augur…Oamenii noi întotdeauna vin cu împrejurări noi, cu motivaţii noi, cu noi percepţii şi noi abordări. O nouă abordare, necunoscută ţie pînă acum te poate face, sau chiar îţi poate cere, dicta să o iei de la capăt, lucru care nu te mai sperie ca altădată…

Cică mai bine un prieten vechi decît zece noi. Deacord! Un lucru însă e cert: uneori, ba chiar de cele mai dese ori, deşi într-un cerc vast de prieteni, în situaţii cu totul neprevăzute şi necalculate, nu prea se găseşte cineva care să se apropie, să te privească în ochi şi fără nici un interes să-ti spună că e în măsură să te  ajute, să îţi schimbe viaţa, deşi nu i-ai cerut acest lucru. După mine, aceşti oameni merită toată consideraţiunea!!!

Aceşti oameni sînt o nouă şi foarte scumpă achiziţie în viaţa noastră.

Am achiziţionat o astfel de perlă. Mă uit la ea cu jind şi nu vreau s-o arăt nimănui, ca să nu ma întrebe careva de preţ, să nu o pună careva sub lupa, să nu mă întrebe cineva de carate etc.

Deci, o voi înfăşura în ceva steril şi o voi ascunde bine. Nu o voi purta în văzul  tuturor, mă voi bucura de strălucirea ei dimineaţa în zori, ca să-mi poarte noroc…apoi…apoi o voi ascunde la loc, după icoană!

În paza îngerilor…

Publicate mai 9, 2010 de kiparus
Categorii: stări

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

 afis articol Kiparus

Ai simţit vreodată o respiraţie  în spatele tău? O respiraţie care, cu cît se vrea mai neobservată, cu atît se face simţită mai mult? O respiraţie a nimănui şi de nicăieri?

Mi-e dor de timpurile copilăriei mele cînd nu mergeam în aşternut pînă nu-mi spuneam rugaciunea, rugaciunea aia cu : „Înger, îngeraşul meu,/ Roagă-te lui Dumnezeu…”, uneam trei degeţele, le purtam sfios în direcţiile care presupuneau semnul crucii, şopteam încet, abia desluşit fiindcă-mi spusese mama că rugaciunea se spune în şoaptă.

Erau timpuri cînd simţeam mereu  respiraţia aia în spate.

Cu anii, şi eu ca şi  toţi oamenii maturi, am luat „orbul găinilor”. Iar respiraţia pe care  o simţim în ceafă e confundată cu cea a creditului la bancă, a facturilor neplatite, a preţurilor prea mari etc, numai nu cu cea a îngerului păzitor.

Astăzi, copilul unui bun prieten, Daniel, o bomboană de băieţel, mi-a amintit  de existenţa acelei respiraţii din ceafă. Taică-su a  încercat să-i  explice oarecum trecerea în nefiinţă a bunelului. Si copilul, în naivitatea sa copilărească, s-a simţit barbat, s-a simţit responsabil, matur, lucru pentru care s-a simţit dator sa-i dea bunicii explicaţiile sale: „Bunico, bunelul e acolo sus, el are grijă de tine, si de mine, şi de părinţii mei…”

Daniel e încă la vîrsta cînd mai simte respiraţia din ceafă, respiraţia ascunsă, a nimănui şi de nicăieri. De azi însă, şi bunica  se va reîntoarce la vechile trăiri, ea va simţi cu toată făptura ei respiraţia  cu care se obişnuise de atîta timp…

Doamne, dă-ne Doamne puterile, şi mintea, şi simţirea trează. Vreau să mă reîntorc la vremurile cînd simt prezenţa atît  de străină, dar atît de necesară în viaţa mea… Îmi vreau îngerul lîngă mine!

Mulţumesc Daniel pentru palma pe care ai dat-o conştiinţei mele obosite!

Aş vrea să pot…

Publicate martie 14, 2010 de kiparus
Categorii: bîrfoteca

1

Aş vrea să pot să fiu vînt…

Da, aş vrea să pot să fiu adiere dulce de vînt, vînt de primăvară, sau de toamnă, indiferent, vînt să fiu, contopire de dimensiuni să fiu, putere nemărginită să fiu, cîntec de ramură, miros de nor şi de ploaie să fiu. Să mă joc liniştită cu pletele mamei, să mîngîi cu sărutul creştetul bătrinului tată, să gîdel copii şi ei să rîdă, aşa cum pot numai ei. Aş vrea să-mbrăţişez copacii, să muşc din nori,  din pustiu şi din munte. Să mîn mieii pe toloacă, să adun oile la strungă, să număr mugurii de cireş, şi să încolţesc primele gutui, asta aş vrea să pot.

Omul nu e mereu ce ar vrea să fie, e de cele mai  multe ori strigăt, urlet de dor şi durere. E lacrimă, e pal de obraz şi e scîncet de prunc. Şi nu e liber omul din păcate. Omul e principiu, e regulă, e start şi finiş, dar niciodată imensitate şi atotcuprins. E buric de pămînt şi deasupra celorlalte vieţuitoare… şi totuşi…

PORNITĂ

Publicate martie 10, 2010 de kiparus
Categorii: stări

Da, anume aşa, şi încă pornită contra…

De la o vreme a cam început să mă doară în cot! Mă  cam doare în cot de toate, de timpul de afară, de vecina care mi se plîngea că mai ia la moacă uneori de la scumpa soţiune, de telefonul care tace de atîta timp, lucru rar întîlnit în casa mea, de prietena care nu ştiu ce veveriţă a muşcat-o că a facut botic pe mine şi mai ales pe neamuri, care tare încep de la o vreme să mă cam scoată din ţîţîni. N-am să uit niciodată cum, pe timpuri, o prietena cu ceva ani mai coaptă decît mine, şi care se fripse în repetate rînduri de pe urma nemurăraiei pe care vrei să ţi-i faci şi prieteni, şi familie, şi confidenţi, mi-a zis: tu dacă te măriţi, să iei unul singur la părinţi, sau măcar cu rude puţine, dar ideal ar fi să iei unul de la internat… Aha, noroc volosatîii avui în privinţa asta.

Ideea e că, comparativ cu anii precedenţi a început să mă doară în cot de grade de rudenie, sărbători care trebuiesc petrecute cu neamurile, vizite, felicitări, bîrfe, discuţii despre soacra şi cumnata şi tot restul care implică acestă legătura de…sînge. Şi cînd te gîndeşti că tremuram la gîndul că n-am reuşit s-o sun pe soacra, sau naşa, sau şi mai rău, pe cumnata de 8 Martie, Crăciun, Paşti sau orice sărbătoare care impune o oarecare datorie faţă de cei care se cheamă rude. Acuma…zero pe portativ…Nemaivorbind de faptul că nu mai am ceartă în casă cu soţul că n-a pupat mîna soră-si, maică-si şi tot neamului de Paşti ori de Craciun. Ăla are un vjîc, nu săruta mîna, aşa e el, nu şi gata, nici preotului, nici maică-si, nici naşei, nimănui, lucru pentru care eu găseam capăt de cearta şi reproş mai de fiecare dată.

Anul asta am un vjîc eu, se pare. Nu şi gata!

Şi asta pentru că s-a făcut mare bairam pe marginea sărbătorilor astea! Personal aş prefera să am o atenţie mai specială din partea soţului, să aud vocea tatălui care nu uită niciodată să mă felicite cu una sau altă sărbătoare nu pentru că aşa cere obiceiul, ci pentru că aşa ii şopteşte lui inima de tată şi, eventual, dacă frate-miu îşi amiteşte să-mi arunce cu o piatră în geam, fiind în treacăt pe lîngă blocul meu, e bine, dacă nu, şi mai bine! De cînd şi de ce tre să mi se facă mie capul calendar că n-am fost în aria de acoperire, că aveam telefonul închis, că n-am sunat-o pe aia sau aia de dimineaţă de la 6.00 s-o felicit cu marea şi frumoasa sărbătoare de 8 Martie???  Eeeeiiiiiii…!!! Atît mi-a trebuit!!! Un reproş din ăsta şi nu-ţi mai trebuie în viaţă 8 Martie. Şi nu numai atît, vai şi de capul soţului, că tre să ma descarc cumva, ca nu degeaba m-am maritat 🙂 !!!

Iată de ce, daca ai ceva sfînt de sărbătorit, acelaşi Paşte, Crăciun, sau, mă rog, 8 Martie, sărbătoreşte cu cine vrei tu, nu cu cine se cere, sau cu cine este indicat, că nu de altă, dar rişti să nu mai ai sărbătăare ci… mare durere de cap, or, din astea avem şi fără ocazii speciale.